Sunt Dana. Am 36 de ani. Am cancer la san. Imi este tare greu sa fac asta, dar trebuie sa-ti cer ajutorul pentru a ma putea vindeca. Incerc sa adun bani pentru tratament in strainatate.
A cere bani este cel mai greu lucru pe care il fac, dar nu am alta alternativa.
Am nevoie de 45 000 euro pentru o operatie la clinica Anadolu din Turcia.
Vreau sa traiesc si sa-mi implinesc visele.
Orice donaţie îmi poate salva viaţa!
Conturile sunt urmatoarele:
RO58RZBR0000060012310104, RON
RAIFFEISEN BANK
RO11BACX0000000180951000, RON
RO81BACX0000000180951001, EUR
SWIFT: BACXROBU
UNICREDIT BANK
CNP 2741207414511
ENE DANIELA CRISTINA
vineri, 15 aprilie 2011
miercuri, 13 aprilie 2011
Inceputul transformarii
Am fost diagnosticata cu cancer la san in 31 Iulie 2009 si de atunci viata mea s-a schimbat. In urma acestui soc toate visele si dorintele mele s-au spulberat.
Dupa un consult istovitor (ecografii, mamografii, consult doctor oncolog) si un lung interogatoriu, doctorul oncolog si a dat verdictul.
Daca nu faceti chimioterapie, masectomie totala si radioterapie faceti metastaze si muriti in cel mult un an.
Este cea mai groaznica veste pe care o poti primi. Luni de zile mi-au rasunat in minte vorbele doctorului, luni de zile am trait cu o frica paralizanta de moarte. Adevarul este ca poti muri in orice clipa chiar inainte de a te omori boala. Nu vroiam sa accept aceasta veste si am inceput sa caut si alti medicii oncologi, cei mai buni. Imi doream cu toata fiinta mea sa mi se spuna ca nu e adevarat si ca s-au inselat. Printr-o cunostinta am aflat de cel mai bun ecografist din Romania. Am mers cu speranta in suflet ca cei de la Bucuresti au gresit. Tot aici am facut si testul histopatologic (biopsia) si diagnosticul confirma spusele oncologului de la Bucuresti: neoplasm mamar ductal infiltrat.
Dna Dr ecografist mi-a recomandat doi medici, printre cei mai buni. Dupa nenumarate interventii am ajuns la unul din ei, deoarece mi se spuse ca face si plastie pe san, reconstructia sanului in timpul operatiei de indepartare a tumorii (are o clinica privata in imediata apropiere a spitalului de oncologie). Dl Doctor dupa ce a vazut ecografiile si mamografiile mi-a spus ca in cazul meu va face operatia de indepartare a tumorii si reconstructia sanului in acelasi timp operator. Am hotarat impreuna cu doctorul sa incep tratamentul chimio la Cluj, ulterior am ajuns la fratele dansului, oncolog, cu care colaboreaza in cadrul spitalului de oncologie din Cluj. Am fost supusa aceluiasi interogatoriu ca si la Bucuresti (varsta, profestie, antecedente de cancer in familie, sunteti casatorita, aveti copii etc).
De ce toate aceste intrebari?!
Pentru ca e foarte important sa ai sustinerea familiei, prietenilor, colegilor de munca, sa ai un loc de munca care sa te absoarba in totalitate in cazul in care nu esti casatorita si nu ai copii, deoarece in cazul meu sansele sa am copii dupa incheierea tratamentuli sunt nule. Cand am intrebat daca se poate face ceva ca dupa incheierea tratamentului sa pot avea copii mi s-a raspuns rece si dur "Trebuia sa-i faceti pana acum"
Nimeni nu iti garanteaza ca daca te operezi, faci chimioterpie, radioterapie si toate tratamentele recomandate de medici, ca boala nu recidiveaza. Statisticile arata ca recidivele se produc uneori si din cauza tratamentului post operator. Dupa mai multe ecografii, mamografii si tot felul de analize, am inceput chimioterapia, deoarece numai asa ma putea opera acel doctor in care aveam incredere si puteam beneficia de reconstructia sanului.
Chimioterapia este infioratoare (greturi, varsaturi, febra, oboseala, frisoane, ameteli, dureri de cap, crampe musculare, dificultati in respiratie, caderea parului, chiar si a genelor si sprancenelor, insomnii, probleme ale cavitatii bucale, deshidratare). Ma durea tot corpul si uneori nu gaseam puterea sa ma ridic din pat. Dar cel mai rau a fost sa lupt cu starile de anxietate, depresie, nesiguranta si incertitudine ca ziua de maine imi va aduce ceva bun si nu in ultimul rand alterarea imaginii de sine. Am facut 6 serii de chimioterapie. Pe langa chimioterapie am mai facut niste injectii (cu Zoladex) care mi-au indus menopauza. Doctorii considera ca este o terapie adjuvanta in lupta cu cancerul si trebuie mentinuta in jur de 3 - 5 ani dupa operatie pentru a nu recidiva cancerul, dar, paradoxal, in unele cazuri (ma refer la persoanele pana in 45 ani) chiar acest medicament produce recidiva de cancer. Deci, in concluzie, nu voi mai avea copii si va trebui sa suport toate consecintele menopauzei timpurii. Menopauza timpurie poate prilejui aparitia unor afectiuni cum ar fi osteoporoza precoce, cancerul ovarian, de colon, diverse afectiuni cronice ale gingiilor, cataracta, ca sa nu mai vorbim de bufeuri de caldura, transpiratie excesiva, tulburari de somn, alterarea pielii si a mucoaselor, risc crescut de boli cardiovasculare. Menopauza timpurie nu este simtita doar ca un handicap, dar si ca o nedreptate. Toate complicatiile obisnuite ale menopauzei risca, in cazul meu, sa conduca la izolarea sociala. In urma chimioterapiei m-am ales si cu paradontoza.
La a 5-a serie de chimioterapie s-a intamplat ceva ciudat.
Cand am fost sa vorbesc cu oncologul si bineinteles sa verifice analizele mi s-a spus ca trebuie sa fac masectomie totala si nu sector (adica o parte din san) si ca numai dupa ce se va vindeca operatia voi face reconstructia sanului (6 - 8 luni). Bineinteles ca ce imi spusese oncologul era total opus de ceea ce imi spusese chirurgul. Am fost trimisa la chirurg care isi terminase programul si am fost sfatuita sa-mi fac programare la cabinetul privat ca sa vorbim. Mergeam la Cluj de cateva luni si doctorul chirurg nu discutase cu oncologul cazul meu. In fiecare luna medicii se intalnesc si discuta cazurile pe care le au, cel putin asa mi s-a spus, dar se pare ca nu era adevarat. M-am intors la doctorul oncolog spunandu-i ca nu am putut vorbi cu chirurgul iar oncologul era in dilema daca sa-mi mai administreze sau nu a 5-a doza de chimioterapie. De ce erau in dilema?! Tot medicii mi-au mai spus ca tumora oricum nu mai scade dupa a 4-a serie de chimioterapie. In final, m-au trimis sa mi se administreze cea de a 5-a doza de chimioterapie.
Am mers la tratament, dar eram confuza si trebuia sa decid daca mai raman la Cluj sau merg sa mai vorbesc si cu alti medici in care sa pot avea incredere. Nu poti sa-i spui unui pacient ceva, apoi altceva si asta in conditiile in care tumora ajunsese la jumatatea din dimensiunea initiala. Cea de a 6-a serie de chimioterapie am facut-o la Bucuresti. La recomandarea unor prieteni am ajuns la un alt doctor. Dupa o noua serie de analize (RMN, mamaografii - toate iradiante) am stabilit sa ma operez de aceasta data la Bucuresti, la Spitalul Fundeni. Operatia constand in scoaterea unui sector de san iar ulterior sa fac plastie pe san. Este o operatie destul de grea (se opereaza sanul si se indeparteaza tumora, se taie axila de jur imprejur pentru a se scoate ganglionii - chiar daca sunt sanatosi, asa este procedura). Reconstructia urmand sa aiba loc la un interval de 6 - 8 luni de la operatia de sector. Timp in care posibil / probabil voi face chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie si Dumnezeu stie ce imi vor mai recomanda doctorii.
Despre chimioterapie se spune ca intai te omoara ca apoi sa poti trai.
Operatia de reconstructie se face de catre chirurgul plastician. Chirurgul oncolog doar indeparteaza tumora. Sa nu credeti ca operatia de reconstructie e usoara. Sunt mai multe tipuri de reconstructie mamara (reconstructia cu implante siliconice, reconstructia mamara folosind tesuturi proprii (lambouri) si se mai face reconstructia areolei si mamelonului in cazul in care tumora a afectat si aceasta zona) si mai multe etape. Si sa nu uitam de eventualele complicatii. Pe langa faptul ca nu ti se face plastie pe san in acelasi timp operator cu inlaturarea tumorii si trebuie sa astepti cateva luni nici nu este decontata de catre sistemul de asigurari cum se intampla in alte tari.
Nu se gandeste nimeni la confortul psihic al femeii care este deja ingenunchiata de lupta cu boala. Chirurgii taie, taie cat mai mult, uneori nu pentru ca e mai sigur, ci pentru ca e mai usor. O operatie de sector necesita multa precizie si atentie din partea chirurgului pe cand o masectomie totala e mai simpla, scoate tot si a terminat. Statisticile arata ca rata recidivei intre sector si masectomie totala este de 0,5%. Atunci de ce nu se gandesc si la femei si le sfatuiesc (sau mai bine zis le obliga) sa acepte masectomia?! Da, sunt si cazuri in care masectomia este cea mai buna solutia. Ultima oara cand am fost in spitalul Fundeni, la sectia chirurgie oncologica, am vazut in jur de 20 femei toate cu un singur san si o singura femeie cu ambii, dar nu avea o tumora maligna ci benigna. Chiar era necesara masectomia totala?! Toate acele femei erau trecute de 45 ani.
Doctorul m-a asigurat ca sanul va fi mai mic decat celalalt, dar nu va fi foarte evidenta diferenta. Dar pentru a fi operata trebuia sa fac si o analiza care se numeste scintigrafie osoasa si datorita faptului ca nu ezista solutie de contrast (o solutie speciala, injectabila) in spital, primele 2 programari la operatie au fost amanate. Inainte de a programa data pentru operatie, a 3-a oara, (intre timp cu ajutorul unor prieteni am reusit sa fac scintigrafia osoasa in alt spital) am mers sa vorbesc cu un doctor vis-a-vis de riscurile operatiei, tipul anestezie, unde poate gresi chirurgul, optiuni de tehnica (se hotaraste inainte sau in timpul operatiei ce si cat sa taie?!), durata operatiei, detalii post-operator, cand se face testul histopatologic al tumorii, ce trebuie sa fac daca mi se umfla bratul si multe alte intrebari care se pun inainte de operatie in orice tara civilizata, mai putin in Romania. Doctorul a fost surprins de indrazneala mea de a pune aceste intrebari, chiar a replicat "Bine ca mi-ati pus mie aceste intrebari pentru ca nu se cadea sa-l intrebati pe prof asa ceva, mai ales unde poate gresi chirurgul. Asta este intrebare pe care sa o adresati?! Suntem oamenii si cu toti gresim". Am auzit atat de multe cazuri in care medicii (au taiat si au mutilat femei, spun asta deoarece au facut masectomii chiar si atunci cand nu era nevoie, si nu li s-a retras dreptul de a profesa) au gresit incat m-am considerat indreptatita sa pun aceste intrebari deoarece imi increditam viata in mainile doctorilor.
Dupa un consult istovitor (ecografii, mamografii, consult doctor oncolog) si un lung interogatoriu, doctorul oncolog si a dat verdictul.
Daca nu faceti chimioterapie, masectomie totala si radioterapie faceti metastaze si muriti in cel mult un an.
Este cea mai groaznica veste pe care o poti primi. Luni de zile mi-au rasunat in minte vorbele doctorului, luni de zile am trait cu o frica paralizanta de moarte. Adevarul este ca poti muri in orice clipa chiar inainte de a te omori boala. Nu vroiam sa accept aceasta veste si am inceput sa caut si alti medicii oncologi, cei mai buni. Imi doream cu toata fiinta mea sa mi se spuna ca nu e adevarat si ca s-au inselat. Printr-o cunostinta am aflat de cel mai bun ecografist din Romania. Am mers cu speranta in suflet ca cei de la Bucuresti au gresit. Tot aici am facut si testul histopatologic (biopsia) si diagnosticul confirma spusele oncologului de la Bucuresti: neoplasm mamar ductal infiltrat.
Dna Dr ecografist mi-a recomandat doi medici, printre cei mai buni. Dupa nenumarate interventii am ajuns la unul din ei, deoarece mi se spuse ca face si plastie pe san, reconstructia sanului in timpul operatiei de indepartare a tumorii (are o clinica privata in imediata apropiere a spitalului de oncologie). Dl Doctor dupa ce a vazut ecografiile si mamografiile mi-a spus ca in cazul meu va face operatia de indepartare a tumorii si reconstructia sanului in acelasi timp operator. Am hotarat impreuna cu doctorul sa incep tratamentul chimio la Cluj, ulterior am ajuns la fratele dansului, oncolog, cu care colaboreaza in cadrul spitalului de oncologie din Cluj. Am fost supusa aceluiasi interogatoriu ca si la Bucuresti (varsta, profestie, antecedente de cancer in familie, sunteti casatorita, aveti copii etc).
De ce toate aceste intrebari?!
Pentru ca e foarte important sa ai sustinerea familiei, prietenilor, colegilor de munca, sa ai un loc de munca care sa te absoarba in totalitate in cazul in care nu esti casatorita si nu ai copii, deoarece in cazul meu sansele sa am copii dupa incheierea tratamentuli sunt nule. Cand am intrebat daca se poate face ceva ca dupa incheierea tratamentului sa pot avea copii mi s-a raspuns rece si dur "Trebuia sa-i faceti pana acum"
Nimeni nu iti garanteaza ca daca te operezi, faci chimioterpie, radioterapie si toate tratamentele recomandate de medici, ca boala nu recidiveaza. Statisticile arata ca recidivele se produc uneori si din cauza tratamentului post operator. Dupa mai multe ecografii, mamografii si tot felul de analize, am inceput chimioterapia, deoarece numai asa ma putea opera acel doctor in care aveam incredere si puteam beneficia de reconstructia sanului.
Chimioterapia este infioratoare (greturi, varsaturi, febra, oboseala, frisoane, ameteli, dureri de cap, crampe musculare, dificultati in respiratie, caderea parului, chiar si a genelor si sprancenelor, insomnii, probleme ale cavitatii bucale, deshidratare). Ma durea tot corpul si uneori nu gaseam puterea sa ma ridic din pat. Dar cel mai rau a fost sa lupt cu starile de anxietate, depresie, nesiguranta si incertitudine ca ziua de maine imi va aduce ceva bun si nu in ultimul rand alterarea imaginii de sine. Am facut 6 serii de chimioterapie. Pe langa chimioterapie am mai facut niste injectii (cu Zoladex) care mi-au indus menopauza. Doctorii considera ca este o terapie adjuvanta in lupta cu cancerul si trebuie mentinuta in jur de 3 - 5 ani dupa operatie pentru a nu recidiva cancerul, dar, paradoxal, in unele cazuri (ma refer la persoanele pana in 45 ani) chiar acest medicament produce recidiva de cancer. Deci, in concluzie, nu voi mai avea copii si va trebui sa suport toate consecintele menopauzei timpurii. Menopauza timpurie poate prilejui aparitia unor afectiuni cum ar fi osteoporoza precoce, cancerul ovarian, de colon, diverse afectiuni cronice ale gingiilor, cataracta, ca sa nu mai vorbim de bufeuri de caldura, transpiratie excesiva, tulburari de somn, alterarea pielii si a mucoaselor, risc crescut de boli cardiovasculare. Menopauza timpurie nu este simtita doar ca un handicap, dar si ca o nedreptate. Toate complicatiile obisnuite ale menopauzei risca, in cazul meu, sa conduca la izolarea sociala. In urma chimioterapiei m-am ales si cu paradontoza.
La a 5-a serie de chimioterapie s-a intamplat ceva ciudat.
Cand am fost sa vorbesc cu oncologul si bineinteles sa verifice analizele mi s-a spus ca trebuie sa fac masectomie totala si nu sector (adica o parte din san) si ca numai dupa ce se va vindeca operatia voi face reconstructia sanului (6 - 8 luni). Bineinteles ca ce imi spusese oncologul era total opus de ceea ce imi spusese chirurgul. Am fost trimisa la chirurg care isi terminase programul si am fost sfatuita sa-mi fac programare la cabinetul privat ca sa vorbim. Mergeam la Cluj de cateva luni si doctorul chirurg nu discutase cu oncologul cazul meu. In fiecare luna medicii se intalnesc si discuta cazurile pe care le au, cel putin asa mi s-a spus, dar se pare ca nu era adevarat. M-am intors la doctorul oncolog spunandu-i ca nu am putut vorbi cu chirurgul iar oncologul era in dilema daca sa-mi mai administreze sau nu a 5-a doza de chimioterapie. De ce erau in dilema?! Tot medicii mi-au mai spus ca tumora oricum nu mai scade dupa a 4-a serie de chimioterapie. In final, m-au trimis sa mi se administreze cea de a 5-a doza de chimioterapie.
Am mers la tratament, dar eram confuza si trebuia sa decid daca mai raman la Cluj sau merg sa mai vorbesc si cu alti medici in care sa pot avea incredere. Nu poti sa-i spui unui pacient ceva, apoi altceva si asta in conditiile in care tumora ajunsese la jumatatea din dimensiunea initiala. Cea de a 6-a serie de chimioterapie am facut-o la Bucuresti. La recomandarea unor prieteni am ajuns la un alt doctor. Dupa o noua serie de analize (RMN, mamaografii - toate iradiante) am stabilit sa ma operez de aceasta data la Bucuresti, la Spitalul Fundeni. Operatia constand in scoaterea unui sector de san iar ulterior sa fac plastie pe san. Este o operatie destul de grea (se opereaza sanul si se indeparteaza tumora, se taie axila de jur imprejur pentru a se scoate ganglionii - chiar daca sunt sanatosi, asa este procedura). Reconstructia urmand sa aiba loc la un interval de 6 - 8 luni de la operatia de sector. Timp in care posibil / probabil voi face chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie si Dumnezeu stie ce imi vor mai recomanda doctorii.
Despre chimioterapie se spune ca intai te omoara ca apoi sa poti trai.
Operatia de reconstructie se face de catre chirurgul plastician. Chirurgul oncolog doar indeparteaza tumora. Sa nu credeti ca operatia de reconstructie e usoara. Sunt mai multe tipuri de reconstructie mamara (reconstructia cu implante siliconice, reconstructia mamara folosind tesuturi proprii (lambouri) si se mai face reconstructia areolei si mamelonului in cazul in care tumora a afectat si aceasta zona) si mai multe etape. Si sa nu uitam de eventualele complicatii. Pe langa faptul ca nu ti se face plastie pe san in acelasi timp operator cu inlaturarea tumorii si trebuie sa astepti cateva luni nici nu este decontata de catre sistemul de asigurari cum se intampla in alte tari.
Nu se gandeste nimeni la confortul psihic al femeii care este deja ingenunchiata de lupta cu boala. Chirurgii taie, taie cat mai mult, uneori nu pentru ca e mai sigur, ci pentru ca e mai usor. O operatie de sector necesita multa precizie si atentie din partea chirurgului pe cand o masectomie totala e mai simpla, scoate tot si a terminat. Statisticile arata ca rata recidivei intre sector si masectomie totala este de 0,5%. Atunci de ce nu se gandesc si la femei si le sfatuiesc (sau mai bine zis le obliga) sa acepte masectomia?! Da, sunt si cazuri in care masectomia este cea mai buna solutia. Ultima oara cand am fost in spitalul Fundeni, la sectia chirurgie oncologica, am vazut in jur de 20 femei toate cu un singur san si o singura femeie cu ambii, dar nu avea o tumora maligna ci benigna. Chiar era necesara masectomia totala?! Toate acele femei erau trecute de 45 ani.
Doctorul m-a asigurat ca sanul va fi mai mic decat celalalt, dar nu va fi foarte evidenta diferenta. Dar pentru a fi operata trebuia sa fac si o analiza care se numeste scintigrafie osoasa si datorita faptului ca nu ezista solutie de contrast (o solutie speciala, injectabila) in spital, primele 2 programari la operatie au fost amanate. Inainte de a programa data pentru operatie, a 3-a oara, (intre timp cu ajutorul unor prieteni am reusit sa fac scintigrafia osoasa in alt spital) am mers sa vorbesc cu un doctor vis-a-vis de riscurile operatiei, tipul anestezie, unde poate gresi chirurgul, optiuni de tehnica (se hotaraste inainte sau in timpul operatiei ce si cat sa taie?!), durata operatiei, detalii post-operator, cand se face testul histopatologic al tumorii, ce trebuie sa fac daca mi se umfla bratul si multe alte intrebari care se pun inainte de operatie in orice tara civilizata, mai putin in Romania. Doctorul a fost surprins de indrazneala mea de a pune aceste intrebari, chiar a replicat "Bine ca mi-ati pus mie aceste intrebari pentru ca nu se cadea sa-l intrebati pe prof asa ceva, mai ales unde poate gresi chirurgul. Asta este intrebare pe care sa o adresati?! Suntem oamenii si cu toti gresim". Am auzit atat de multe cazuri in care medicii (au taiat si au mutilat femei, spun asta deoarece au facut masectomii chiar si atunci cand nu era nevoie, si nu li s-a retras dreptul de a profesa) au gresit incat m-am considerat indreptatita sa pun aceste intrebari deoarece imi increditam viata in mainile doctorilor.
marți, 12 aprilie 2011
Continuarea transformarii
In tot acest timp am tinut un regim bazat pe vegetale si am luat suplimente naturale. De aceea analizele au iestit bine, cu exceptia celei de la ficat. Eram in menopauza de cateva luni iar asta a dus la dereglari ale somnului. Luni dimineata (eram in Ianuarie 2010) urma sa semnez pentru operatia de sector cand doctorul oncolog cat si chirurgul au facut presiuni asupra mea sa semnez pentru masectomie totala, extirparea intregului san. Nu am mai rezistat si am rabufnit. Cu putin timp inainte imi spusese ca imi vor face sector (doar extirparea tumorii cu marja de siguranta de jur imprejur) iar acum masectomie. Ce s-a schimbat? Incercau sa ma convinga cat de bine imi va fi dupa operatie. Da, aveau dreptate ca indepartam tumora, dar in rest? Cum as mai fi putut sa ma privesc cand as fi stiut ca pe piept as fi avut o dunga cu care ar fi trebuit sa traiesc cateva luni (6 – 8 luni sau mai mult) pana mi s-ar fi facut reconstructia sanului. Aveam deja alterata imaginea de sine in urma chimioterapiei si a tratamentului medicilor (unii dintre ei te trateaza ca intr-un lagar de concentrare).
Imi spuneau ca voi fi frumoasa si fericita dupa operatie.
Da, asta in conditiile in care as mai fi avut puterea si curajul sa ies din casa. Dupa o jumatate de ora de discutii cu medicii care imi tot spuneau ce bine imi va fi, dar nu puteau raspunde contra argumentelor mele, (de exemplu: pana in momentul acela niciun medic nu mi-a spus ca in urma tratamentului ce mi se va administra pot face recidiva de cancer, cancer ovarian si voi ajunge din nou la operatie, operatie de histerectomie. Ce fericita trebuie sa ma simt ca voi trai, dar fara san (cu unul de silicon in cele din urma) si fara ovare, in menopauza la o varsta foarte timpurie si sa suport si consecintele tratamentului chimio, radio si efectele nu foarte placute ale menopauzei (afectarea sistemului osos, imbatranirea timpurie etc etc) Toate astea si multe altele medicii nu ti le spun. De ce? Nu stiu, dar eu am decis sa ma informez si sa stiu dinainte ce urmeaza sa se intample cu viata mea. Sunt un pacient dificil dupa parerea medicilor dar informat.
Am decis sa plec acasa si sa ma mai gandesc, in urmatoarele 2 zile, ce voi face. Ajunsa acasa am constatat ca am febra 39 cu 3, fara sa ma doara ceva si bineinteles ca nu aveam nici o infectie deoarece analizele nu relevau asa ceva. Dupa 3 saptamani de febra 39 cu 3, dureri de cap, intrebari fara raspuns, lacrimi si durere, m-am trezit. Da, intr-o dimineata de Februarie m-am trezit fara febra, fara cele o mie de intrebari care nu imi dadusera pace, fara teama ca voi muri de cancer. Am inceput sa cred ca calea mea este alta, ca ma pot vindeca de cancer altfel decat prin medicina alopata si am inceput sa caut tratamente alternative.
Usor usor mi-am recastigat increderea in mine si prin mai am inceput sa ies din casa dupa cateva luni de depresie in care am refuzat sa comunic cu cineva. Intr-o perioada dificila din viata mea am inceput sa ma caut, sa descopar ce sunt sau mai bine spus cine sunt cu adevarat. In cautarile mele mi-au iesit in cale carti, oameni, tangoul argentinian (pe care am ajuns sa-l practic cateva luni mai tarziu), informatii despre hipnoza regresiva si respiratia holotropica (o forma de acesare a starii de constiinta). Pe ultimile doua terapii nu le-am incercat deoarece nu mi le-am permis din punct de vedere financiar. Drumul nu a fost usoar si nici scurt, dar simteam pe zi ce trece cum ma trezesc si incep sa-mi traiesc viata, in loc sa ma traiasca ea pe mine. Timp de mai bine de un an am urmat mai multe terapii alternative (dieta Breuss, terapia Max Gerson, am luat Cordyceps, Ganodrrma, Vasc, cartilagiu de rechin, Letril (cunoscut si sub denumirea de vitamina B17)+ vit. C – tratament pe care l-am facut intravenos, si multe altele pe care nu are rost sa le mai enumar, dar mi-au fost recomandate de un doctor de la Institutul de Medicina Alternativa.
Am cumparat un filtru de apa si de aer din Japonia pentru ca este importanta atat apa pe care o bem cat si aerul pe care il respiram. Am devenit mult mai atenta la ce mananc si am respectat un regim de viata bazat pe produse bio si sport. In Iunie mi-am depus dosarul la HIFU pentru hipertermie, un aparat care prin temperaturi foarte ridicate poate dizolva tumora. In Septembrie cand ar fi trebuit sa aiba loc interventia mi s-a comunicat ca aparatul nu isi justifica costurile si nu se vor mai face astfel de interventii. E bizar deoarece acest aparat mai mult a stat, a fost adus in tara in vara anului 2009 si a fost functional din Ianuarie pana in Iunie 2010. In Iunie mi s-a spus ca se sisteaza interventiile pana in septembrie, deoarece medicii erau la specializare in China, iar in septembrie mi s-a spus povestea cu costurile nejustificate.
Eram dezamagita, dar nu am renuntat.
Am mers la Iasi unde intelesesem dintr-un ziar ca exista un aparat EHY2000, unul dintre cele mai performante aparate din România, folosit la tratarea cancerului. Cu ajutorul caldurii, tumorile maligne sau benigne sunt distruse, iar terapiile clasice adiacente au o eficienta mai mare - asa am citit in ziarul Libertatea. Am cerut informatii la telefon, dar nu mi s-au dat. Am luat drumul Iasului iar ajunsa aici am aflat ca aparatul era folosit impreuna cu chimioterapia, dar acest aspect nu era scris in ziarul care facea reclama aparatului. De ce?
In Septembrie ca urmare a unui tratament, tumora a crescut. A fost pentru prima data cand nu m-am documentat cum trebuie asupra ingredientelor din tratament deoarece contineau zahar si alcool. Eu sper intr-un miracol, sper ca intr-o zi ma voi vindeca si nu va fi nevoie de operatie si restul tratamentului alopat. Medicina alopata (conventionala) nu mai trateaza cancerul ca pe o boala incurabila, dar inca nu stiu ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca. Parerea mea este ca medicii nu fac decat sa trateze un simptom prin operatie, chimioterapie, radioterapie si celelalte tratamente care sunt recomandate, aceleasi pentru toti.
Cauza este undeva adanca infipta in sufletul tau si este posibil sa nu o descoperi niciodata si deci sa nu te vindeci. Poti sa faci tot ce spun medicii, sa ajungi sa ti se spuna, da, esti sanatoasa, iar dupa 5 ani cancerul sa recidiveze. In primavara anului 2010 am fost diagnosticata cu simdrom depresivo – anxios. Reactia mea a fost surprinzatoare pentru medicul care m-a diagnosticat deoarece eu am replicat : "Stiu, sunt in starea asta de 4 ani."
Atunci am decis ca trebuie sa-mi vindec sufletul si frica de oameni.
Calea aleasa a fost incepand cu sfarsitul lunii Iulie, tangoul argentinian. Totodata in luna mai am hotarat sa-mi sustin examenul de admitere in Baroul de Avocati. Terminasem Facultatea de Drept acum 12 ani, dar am ales sa lucrez in turism. In timp am realizat ca actualul loc de munca nu imi mai aducea nici o satisfactie, decat cea materiala, plata facturilor. In Noiembrie 2010 am sustinut examenul iar in prima saptamana din Februrie 2011 am aflat ca am reusit. Sunt avocat.
A existat un moment in viata mea cand s-a produs un declic emotional si mental. A fost momentul in care am inceput sa caut, sa ma intreb si sa inteleg. Ce sa inteleg? Cine sunt eu cu adevarat. M-am deschis pe mine catre lume, mi-am ridicat privirea catre Dumnezeu si am inceput sa iert, in primul rand pe mine. Si i-am iertat pe toti cei care au trecut prin viata mea pentru tot. A urmat un moment de panica dupa care a urmat constientizarea vie, intensa a experientei de liniste, pace si comuniune cu esenta divina. Am inteles ca nu sunt numele meu, meseria mea, banii mei, locuinta mea, statutul meu, masina mea... ci sunt ce vreau sa fiu si am ales dragostea, generozitatea, bucuria de viata. Am inteles ca Dumnezeu sau Universul (ii puteti spune cum vreti) imi este aliat si abia asteapta un semn de la mine sa-mi ofere ce vreau. Am inteles ca nimeni nu este bun sau rau, ci este exact cum aleg eu sa fie. Am inteles ca viata nu este o povara greu de dus, ci un joc grozav, unic, si am ales sa merg mai departe in aceasta minunata aventura pe care o numesc viata si bineinteles ca aleg sa joc din plin pe scena vietii. Sunt impacata cu ce s-a intamplat si fericita pentru ca am aflat ca aceasta stare e o alegere, dar si pentru ca m-am redescoperit.
Pentru mine anul 2010 este Anul Transformarii mele iar anul 2011 va fi anul Vindecarii mele. In prezent urmez un tratament cu venin de scorpion albastru. In ultimul timp m-am tot gandit la operatie (tumora a mai crescut) dar nu pot sa fac acest lucru in Romania. Daca ma trezesc cu o dunga pe piept mor inainte de a ma rapune cancerul. Asta simt. In strainatate exista variante mai putin invazive decat la noi. De aceea am corespondat cu cei de la Anadolu din Turcia si cu Institutul Nationalde Oncologie din Milano. Ambele clinici reconstruiesc sanul in acelasi timp operator cu indepartarea tumorii. Costurile unei operatii cu reconstructia sanului + radioterapia duc in jur de 40 – 45 mii euro. La Anadolu un prim set de analize in vederea operatiei variaza intre 3500 – 5000 euro. Sunt femeie si vreau sa ma simt femeie. Dupa ce treci prin furcile caudine in timpul tratamentului ai nevoie de ceva de care sa te agati. Eu nu pot trece prin procesul asta singura, sa stiu, sa traiesc fara un san si sa astept in jur de un an si jumatate pentru a face reconstructie. Nu pot.
Imi trebuie ceva de care sa ma agat.
Pana in prezent, am sperat in toate aceste tratamente alternative, dar pana la urma, va trebui sa fac operatia. Si pentru asta am nevoie de ajutorul vostru.
Imi spuneau ca voi fi frumoasa si fericita dupa operatie.
Da, asta in conditiile in care as mai fi avut puterea si curajul sa ies din casa. Dupa o jumatate de ora de discutii cu medicii care imi tot spuneau ce bine imi va fi, dar nu puteau raspunde contra argumentelor mele, (de exemplu: pana in momentul acela niciun medic nu mi-a spus ca in urma tratamentului ce mi se va administra pot face recidiva de cancer, cancer ovarian si voi ajunge din nou la operatie, operatie de histerectomie. Ce fericita trebuie sa ma simt ca voi trai, dar fara san (cu unul de silicon in cele din urma) si fara ovare, in menopauza la o varsta foarte timpurie si sa suport si consecintele tratamentului chimio, radio si efectele nu foarte placute ale menopauzei (afectarea sistemului osos, imbatranirea timpurie etc etc) Toate astea si multe altele medicii nu ti le spun. De ce? Nu stiu, dar eu am decis sa ma informez si sa stiu dinainte ce urmeaza sa se intample cu viata mea. Sunt un pacient dificil dupa parerea medicilor dar informat.
Am decis sa plec acasa si sa ma mai gandesc, in urmatoarele 2 zile, ce voi face. Ajunsa acasa am constatat ca am febra 39 cu 3, fara sa ma doara ceva si bineinteles ca nu aveam nici o infectie deoarece analizele nu relevau asa ceva. Dupa 3 saptamani de febra 39 cu 3, dureri de cap, intrebari fara raspuns, lacrimi si durere, m-am trezit. Da, intr-o dimineata de Februarie m-am trezit fara febra, fara cele o mie de intrebari care nu imi dadusera pace, fara teama ca voi muri de cancer. Am inceput sa cred ca calea mea este alta, ca ma pot vindeca de cancer altfel decat prin medicina alopata si am inceput sa caut tratamente alternative.
Usor usor mi-am recastigat increderea in mine si prin mai am inceput sa ies din casa dupa cateva luni de depresie in care am refuzat sa comunic cu cineva. Intr-o perioada dificila din viata mea am inceput sa ma caut, sa descopar ce sunt sau mai bine spus cine sunt cu adevarat. In cautarile mele mi-au iesit in cale carti, oameni, tangoul argentinian (pe care am ajuns sa-l practic cateva luni mai tarziu), informatii despre hipnoza regresiva si respiratia holotropica (o forma de acesare a starii de constiinta). Pe ultimile doua terapii nu le-am incercat deoarece nu mi le-am permis din punct de vedere financiar. Drumul nu a fost usoar si nici scurt, dar simteam pe zi ce trece cum ma trezesc si incep sa-mi traiesc viata, in loc sa ma traiasca ea pe mine. Timp de mai bine de un an am urmat mai multe terapii alternative (dieta Breuss, terapia Max Gerson, am luat Cordyceps, Ganodrrma, Vasc, cartilagiu de rechin, Letril (cunoscut si sub denumirea de vitamina B17)+ vit. C – tratament pe care l-am facut intravenos, si multe altele pe care nu are rost sa le mai enumar, dar mi-au fost recomandate de un doctor de la Institutul de Medicina Alternativa.
Am cumparat un filtru de apa si de aer din Japonia pentru ca este importanta atat apa pe care o bem cat si aerul pe care il respiram. Am devenit mult mai atenta la ce mananc si am respectat un regim de viata bazat pe produse bio si sport. In Iunie mi-am depus dosarul la HIFU pentru hipertermie, un aparat care prin temperaturi foarte ridicate poate dizolva tumora. In Septembrie cand ar fi trebuit sa aiba loc interventia mi s-a comunicat ca aparatul nu isi justifica costurile si nu se vor mai face astfel de interventii. E bizar deoarece acest aparat mai mult a stat, a fost adus in tara in vara anului 2009 si a fost functional din Ianuarie pana in Iunie 2010. In Iunie mi s-a spus ca se sisteaza interventiile pana in septembrie, deoarece medicii erau la specializare in China, iar in septembrie mi s-a spus povestea cu costurile nejustificate.
Eram dezamagita, dar nu am renuntat.
Am mers la Iasi unde intelesesem dintr-un ziar ca exista un aparat EHY2000, unul dintre cele mai performante aparate din România, folosit la tratarea cancerului. Cu ajutorul caldurii, tumorile maligne sau benigne sunt distruse, iar terapiile clasice adiacente au o eficienta mai mare - asa am citit in ziarul Libertatea. Am cerut informatii la telefon, dar nu mi s-au dat. Am luat drumul Iasului iar ajunsa aici am aflat ca aparatul era folosit impreuna cu chimioterapia, dar acest aspect nu era scris in ziarul care facea reclama aparatului. De ce?
In Septembrie ca urmare a unui tratament, tumora a crescut. A fost pentru prima data cand nu m-am documentat cum trebuie asupra ingredientelor din tratament deoarece contineau zahar si alcool. Eu sper intr-un miracol, sper ca intr-o zi ma voi vindeca si nu va fi nevoie de operatie si restul tratamentului alopat. Medicina alopata (conventionala) nu mai trateaza cancerul ca pe o boala incurabila, dar inca nu stiu ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca. Parerea mea este ca medicii nu fac decat sa trateze un simptom prin operatie, chimioterapie, radioterapie si celelalte tratamente care sunt recomandate, aceleasi pentru toti.
Cauza este undeva adanca infipta in sufletul tau si este posibil sa nu o descoperi niciodata si deci sa nu te vindeci. Poti sa faci tot ce spun medicii, sa ajungi sa ti se spuna, da, esti sanatoasa, iar dupa 5 ani cancerul sa recidiveze. In primavara anului 2010 am fost diagnosticata cu simdrom depresivo – anxios. Reactia mea a fost surprinzatoare pentru medicul care m-a diagnosticat deoarece eu am replicat : "Stiu, sunt in starea asta de 4 ani."
Atunci am decis ca trebuie sa-mi vindec sufletul si frica de oameni.
Calea aleasa a fost incepand cu sfarsitul lunii Iulie, tangoul argentinian. Totodata in luna mai am hotarat sa-mi sustin examenul de admitere in Baroul de Avocati. Terminasem Facultatea de Drept acum 12 ani, dar am ales sa lucrez in turism. In timp am realizat ca actualul loc de munca nu imi mai aducea nici o satisfactie, decat cea materiala, plata facturilor. In Noiembrie 2010 am sustinut examenul iar in prima saptamana din Februrie 2011 am aflat ca am reusit. Sunt avocat.
A existat un moment in viata mea cand s-a produs un declic emotional si mental. A fost momentul in care am inceput sa caut, sa ma intreb si sa inteleg. Ce sa inteleg? Cine sunt eu cu adevarat. M-am deschis pe mine catre lume, mi-am ridicat privirea catre Dumnezeu si am inceput sa iert, in primul rand pe mine. Si i-am iertat pe toti cei care au trecut prin viata mea pentru tot. A urmat un moment de panica dupa care a urmat constientizarea vie, intensa a experientei de liniste, pace si comuniune cu esenta divina. Am inteles ca nu sunt numele meu, meseria mea, banii mei, locuinta mea, statutul meu, masina mea... ci sunt ce vreau sa fiu si am ales dragostea, generozitatea, bucuria de viata. Am inteles ca Dumnezeu sau Universul (ii puteti spune cum vreti) imi este aliat si abia asteapta un semn de la mine sa-mi ofere ce vreau. Am inteles ca nimeni nu este bun sau rau, ci este exact cum aleg eu sa fie. Am inteles ca viata nu este o povara greu de dus, ci un joc grozav, unic, si am ales sa merg mai departe in aceasta minunata aventura pe care o numesc viata si bineinteles ca aleg sa joc din plin pe scena vietii. Sunt impacata cu ce s-a intamplat si fericita pentru ca am aflat ca aceasta stare e o alegere, dar si pentru ca m-am redescoperit.
Pentru mine anul 2010 este Anul Transformarii mele iar anul 2011 va fi anul Vindecarii mele. In prezent urmez un tratament cu venin de scorpion albastru. In ultimul timp m-am tot gandit la operatie (tumora a mai crescut) dar nu pot sa fac acest lucru in Romania. Daca ma trezesc cu o dunga pe piept mor inainte de a ma rapune cancerul. Asta simt. In strainatate exista variante mai putin invazive decat la noi. De aceea am corespondat cu cei de la Anadolu din Turcia si cu Institutul Nationalde Oncologie din Milano. Ambele clinici reconstruiesc sanul in acelasi timp operator cu indepartarea tumorii. Costurile unei operatii cu reconstructia sanului + radioterapia duc in jur de 40 – 45 mii euro. La Anadolu un prim set de analize in vederea operatiei variaza intre 3500 – 5000 euro. Sunt femeie si vreau sa ma simt femeie. Dupa ce treci prin furcile caudine in timpul tratamentului ai nevoie de ceva de care sa te agati. Eu nu pot trece prin procesul asta singura, sa stiu, sa traiesc fara un san si sa astept in jur de un an si jumatate pentru a face reconstructie. Nu pot.
Imi trebuie ceva de care sa ma agat.
Pana in prezent, am sperat in toate aceste tratamente alternative, dar pana la urma, va trebui sa fac operatia. Si pentru asta am nevoie de ajutorul vostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)