Ce inseamna fericirea? Cu siguranta mai mult decit un scop de neatins, mai
mult decat o teorie, mai mult
decat vorbe goale.
Unii afirma ca pentru ei e suficient sa priveasca cerul instelat si sa
admire maretia naturii pentru a se simti fericiti. Altii vad fericirea intr-un mod
mai pragmatic, sunt fericiti daca reusesc sa-si cumpere un Jeep, o vila, ori
poate castigand un concurs pentru care s-au pregatit indelung. Fericirea mai
poate insemna… o noua cucerire amoroasa, un copil, o vacanta.
Exista APARENT DOUA CHIPURI ALE FERICIRII. Exista doua tipuri de oameni,
idealistul, sau VISATORUL si practicul sau MATERIALISTUL, cel care afirma
ca e
fericit doar daca priveste cerul instelat si cel care doreste o gramada de bunuri materiale. Bogatia e un pacat? Nu. Saracia e o virtute? Nicidecum!
Pentru ca fericirea nu poate insemna nici unul din exemplele de mai sus
luat separat, luat ca unic element al vietii si destinului, pentru simplul fapt
ca viata nu poate fi fragmentata, sufletul nu poate fi implinit daca are parte
doar de un crampei de fericire. Sufletul e codat, creat sa vrea totul. Si e
foarte firesc sa fie asa. Lacomia e nefireasca, exagerarile la fel, nu insa si
dorinta de a experimenta iubirea si bogatia. Nicidecum!
Provenienta nefericirii? In
genere... doar minciuna. Nu ne putem minti pe noi insine. Viata ne va dovedi de fiecare data ca
ceilalti oameni pot fi indusi in eroare de anumite aparente, insa inima nu poate fi pacalita, glasul ei nu poate fi sfidat, sufletul nu poate fi inselat. Iata citeva exemple dintr-un ocean de zeci de mii...
Tipul de om aservit sloganului: O CASA, UN COPIL, UN POM – sau “eu imi fac
datoria! »
Am auzit deseori aceast
slogan. Am
auzit ca nu poti fi implinit daca nu ai realizat cele enumerate mai sus. Am cunoscut doua persoane care si-au
justificat existenta searbada prin el. Da, ele au realizat cele de mai sus, dar din nefericire nu s-au intilnit
cu fericirea. Au facut ceea ce “trebuie” sa faca un om in trecerea lui pe Pamant, spun ele. Dar
vorbele acestea sunt doar o justificare a nefericirii lor
spirituale.
Am sa le numesc Doamna A si Doamna B. Iata foarte pe scurt povestile lor. Doamna A a terminat o facultate, s-a casatorit, a facut un copil, a reusit
sa-si construiasca o vila, in curtea careia a sadit un pom. Se lauda cu emfaza
cum ca e o femeie realizata. Insa in acelasi timp se plange ca in viata ei exista nenumarate certuri cu sotul, pe care afirma ca il dispretuiste, exista atitudinea de frustrare datorata faptului ca ea “trebuie” sa munceasca mai
mult decit sotul pentru a aduce bani, sotul ei ne cosiderand numarul banilor un
lucru atit de important precum il considera ea. Are si el servici si cistiga multumitor, totusi Doamna A nu este multumita, vrea intotdeauna mai mult
sub aspect material, mai mult
decit are in prezent, mai mult decit toti cei din jurul ei. Se simte “bine” doar in aceste conditii. Este bolnava de ficat, a suportat mai multe operatii si se declara nefericita. N-o intereseaza
sexul, nu iubeste pe nimeni, vrea doar sa fie admirata. O alinare isi gaseste in paharele de whiski consumate in
fiecare seara, probabil pe post de “drog al fericirii”.
Doamna B, a terminat o
facultate, s-a casatorit, a facut un copil, a cumparat un apartament cu 4 camere platit din salariul propriu, deoarece isi dorea o
casa. Afirma ca a sadit mai multi pomi. Cu toate astea casnicia ei este una
formala sotul fiind 90% din timp plecat in provincie in interes de serviciu. Doamna B, stie ca el a avut o relatie, dar aparent n-o deranjaza pentru ca ea afirma
ca nu a fost indragostita niciodata. Niciodata? Da. Si acest lucru i se pare
firesc, doar “e intelectuala”. N-o
deranjaza, dar... cu toate astea a ramas fara uter in urma unei operatii, inima ei are o valva calcifiata si bate haotic, sufera
de stomac, lipsa de fier si varice. E fericita? Raspunsul ei e ca si-a “facut datoria”. Am insistat sa aflu CE SIMTE si mi-a spus ca datoria conteaza,
deci ce-ar putea vrea mai mult! A facut ceea ce trebuia. “Ceea ce simti nu conteaza.”, afirma ea, “conteaza rezultatul”.
Oare de glasul inimii chiar a uitat? Ea
poate, trupul ei insa, ba. Am sa adaug aici si povestea
Doamnei M, care merge aproape in fiecare Duminica la biserica, se roaga zilnic, e vaduva de peste treizeci de ani si de
atunci nu a mai avut nici o relatie cu un barbat. Afirma despre sine ca e
extraordinar de cinstita. Afirma ca fiind o persoana care a “lucrat cu publicul” a fost
foarte apreciata si stimata. Cu toate acestea sunt foarte putini cei care ii trec pragul, unii chiar o evita, iar rugaciunile ei avand ca scop unul si
acelasi lucru, respectiv ca fiul ei sa nu mai bea, au ramans de ani de zile fara
nici un efect. Iar Doamna M se intreaba nedumerita, care este motivul? De ce
Dumnezeu ramane impasibil in fata sacrificiului ei. Ce sacrificiu? De a ramane
singura, de a merge la biserica, de a citi acatiste, de a sanctiona imediat prin
judecata morala pe toti cei ce nu sunt ca ea, au bani sau iubesc sexul, viata si
incalca legile considerate de ea spirituale.
Nu vreau sa intristez pe nimeni cu aceste povesti, vreau doar sa vorbesc
despre fericire. Sunt trei povesti
de viata reale, ale caror protagoniste au pornit in mod firesc, ca noi toti
dealtfel, in mod instinctiv as putea spune, in cautarea fericirii. Fiecare vazand-o prin prisma perceptiei proprii. E evident ca nu
au gasit-o. Si atunci ne putem intreba fara sa gresim: Unde au gresit aceste
trei femei? Unde e fericirea lor? De ce nu au intilnit-o?
CE E FERICIREA? Psihologii afirma ca fericirea este ceva personal, fiind diferentiata de la indivind la individ. Insa la modul general fericirea
este data de urmatoarele diferente:
- cea dintre conditiile PREZENTE de viata si ceea ce AM AVUT in trecut.
- cea dintre ce AVEM noi si ce AU cei din jurul nostru;
- cea dintre ceea ce ne DORIM si ceea ce AM OBTINUT deja.
Comparatia se pare ca este elementul esential in stabilirea faptului de
suntem fericiti ori ba, iar viata din jurul nostru unul din repere, celalalt fiind vocea sufletului, dorinta, pe
care n-o putem ignora.
Si totusi unde au gresit cele trei femei ?
Revenind la psihologie, la ceea ce ea numeste in mod extins PSIHIC. PSIHICUL ARE TREI ASPECTE:
- COGNITIV – perceptia mintii asupra realitatii, tine de ratiune, de ceea
ce gandim, dar implicit si de ceea ce simtim, deoarece perceptia este
intotdeauna subiectiva, personala, iar rationametul dedus in urma perceptiei
realitatii, este de asemenea subiectiv. Deseori mintea incearca sa pacaleasca sufletul justificandu-si actiunile, comportamentul, in defavoarea ADEVARULUI DIN
NOI, prin diverse tertipuri numite in psihologie APARARI. Una din aparari poate
fi cea ascunsa de sloganul “o casa un copil un pom”, de cuvinte ca “datorie”, “trebuie”, “nu se cade”, “nu e frumos”, “e imoral”, “este mai bine asa”,
“nu e de mine”, “nu se poate”, etc.
- SOMATIC - respectiv efectele fiziologice ale emotiilor – ceea ce corpul
nostru simte, direct sau indirect, in urma trairii unei situatii. Aici apararile
NU mai au nici un efect, corpul NU poate fi pacalit, pe el nu-l putem controla.
Corpul raspunde emotiilor noastre si reactioneaza prin diverse manifestari, de la banalii “fluturi in stomac” pina la boli fizice, stari de rau aparent nejustificate, nervi, panica, angoase, etc. Insa toate provin de la frici amplificate, sentimente reprimate, actiuni contrare vocii inimii.
- AFECTIV – respectiv ceea ce
simtim sub aspectul emotiilor. Bucuriile, tristetile, “strangerile de inima”, palpitaliile date de inima
indragostita, dragostea, ura, regretul, reusita. Planul afectiv cuprinde STARILE
EMOTIONALE REALE, date de sentimente, fie ele exprimate ori ba, fie ele constientizate
ori ba, fie ele recunoscute ori ba. Sentimentele sunt de fapt vocea inimii, indiferent de dorinta nascuta din ele, sentimentul de dragoste fiind inclus aici, dar toate celelalte dorinte nefiind excluse.
Dintre cele trei planuri, cel afectiv pare a fi cel mai important. Este adevarat, vocea inimii e cea care nu trebuie niciodata ignorata. Insa ce te
faci cind ea iti cere sa faci lucruri ce nu stau in puterea ta. Ce lucruri? Pai
spre exemplu sa ai o relatie de iubire cu o anumita persoana, iar acea persoana dintr-o multitudine de motive, importante pentru ea, dar neimportante
pentru tine, nu vrea. Ce putem face atunci, cu vocea inimii? N-o putem nici asculta, n-o putem nici ignora. Si atunci...
Nu intaimplator Dumnezeu ne-a daruit si RATIUNEA. Sa apelam doar la ea? Ignorand vocea inimii, poruncindu-i sa taca? Nu...
Oricum ar fi in zadar, somaticul nu ar putea fi pacalit, ar rezulta palpitatii, oboseala, dezechilibre energetice soldate cu diverse DISFUNCTII FIZICE,
adica mai pe sleau boli, iar dincolo aspectul acesta, nici macar DESTINUL, LECTIA
DE VIATA creata de acea dorinta nu poate fi ignorata.
Rationalizand ne putem crea
probleme in destin, atunci cind incercam sa ucidem iubirea din suflet. Iubirea sau dorinta de a realiza ceva, fie ea si
aparent imposibila, nu trebuie ignorata. Iubirea
o putem trai in suflet, fara pretentii la fiinta iubita (cind incep pretentiile se termina iubirea, SA NU UITAM
ASTA!). Dorinta putem sa incercam a o
realiza.
Si totusi... Da. Ar mai trebui sa mai tinem cont si de altceva, de
sfaturile psihologiei GESTALT (autor Frederik Perls), o psihologie “holositica” ce considera ca, cele trei aspecte ale psihicului mentionate mai sus
alcatuiesc un intreg din care rezulta personalitatea omului. Mai mult decat atat,
considera ca omul si mediul sunt un intreg, ce trebuie sa se afle in starea de armonie, pentru ca omul sa poata fi fericit. Toate astea ne insemnand pierderea individualitatii, ci armonizarea personalitatii noastre cu Intregul si in acelasi timp si cu propriul sine.
Atunci cand ARMONIA SE STRICA, acest fapt se poate datora:
- PROIECTIILOR – atribuirea in mod eronat altcuiva, a propriilor gaduri si sentimente sau dorinte. Credem ca simte astfel, dar de fapt doar noi simtim
asa.
- RETROFLECTIEI – retinerea/oprirea actiunii, negarea sentimentului
propriu, impiedicarea exprimarii acestuia, prin opunerea unei forte interioare, spre exemplu forta ratiunii.Atunci actionam deseori in mod contrar adevarului
din noi, exprimam un sentiment opus. Se naste un CONFLICT psihic in interiorul nostru, iar energia consumata astfel e imensa si are efect negativ asupra celorlalte aspecte ale vietii. Nu poti spune inimii tale “NU”, chiar daca
ti-ai dori sa-i spui asa. Nu poti nega propria iubire/dorinta, NU TE POTI MINTI
PE TINE fara sa suporti consecintele!
- CONFLUENTA – reprezinta intoleranta la diferente, inacceptarea
personalitatii celuilalt, a modului sau de a percepe lumea si viata. El nu e doar o
extensie a ta, un alter ego, el e UN SUFLET DISTINCT, care are dreptul de a face ce
vrea, de a gandi ce vrea, de a simti ce vrea, iar tu nu-l poti impiedica sa fie
el insusi, fara a avea consecinte neplacute asupra ambelor parti. Iar acest
adevar trebuie ACCEPTAT. In fond e vorba de respectarea personalitatii celorlalti,
a liberului arbitru dat de divinitate.
- DEFLECTIA – evitarea celuilalt, a contactului cu cel fata de care simti
ceva, incercand astfel UN COMPORTAMENT CONTRAR SENTIMENTELOR REALE. Ai vrea sa-l
imbratisezi, sa-i vorbesti, sa-l vezi, dar il eviti abordind un
comportament rigid, neautentic, din diverse motive justificate rational, crezind ca
astfel e “mai bine”, dar in cele din urma acest tip de comportament ce ignora glasul inimii este mare consumator de energie, pentru ca el NU serveste ADEVARUL.
Sunt intru totul de acord cu principiile psihologiei gestalt. In fond ele explica pe de-o parte NECESITATEA RESPECTARII LIBERULUI ARBITRU al
celorlalti, pe de alta NECESITATEA ACCEPTARII PROPRIULUI SINE si a adevarului
sufletului - vocea inimii. Avand in vedere cele de mai sus, stiind ca mintea incearca sa pacaleasca sufletul, dar totul e in cele din urma in defavoarea sa, revin
cu intrebarea: ce putem face sa fim fericiti?
CE INSEAMNA FERICIREA?
Ma hazardez sa dau un raspuns... Fericirea
e acea stare in care cognitivul, adica mintea, ratiunea, este
in acord cu afectivul adica cu sentimentele, emotiile, dorintele, iar din
acest acord rezulta un comportament ce are ca rezultat o STARE DE BINE, un sentiment al lucrului implinit, senzatia de armonie.
Se pare ca fericirea provine dintr-o ATITUDINE NON-JUDICATIVA fata de sine
si
LIPSITA DE PRETENTII fata de ceilalti.
Uneori putem fi fericiti, daca asta depinde de noi, doar de noi. Alteori
pentru a fi fericiti e nevoie si de vointa altcuiva. Oare? Uneori da.
Dar in cele din urma ALEGEREA
FINALA NE APARTINE. Fericirea e o stare interioara. Fericirea NU se
naste din respectarea regulilor, din rezultatele datoriei implinite, din sloganuri si reguli morale rigide, ci din
IMPLINIREA DATORIEI FATA DE VISUL TAU, fata de inima ta, din ascultarea vocii inimii.
Fericirea e data de ACTIUNE, iar aceasta este primul pas in intampinarea
ei, al doilea fiind cunoasterea si acceptarea faptului ca rezultatul acestei
actiuni nu depinde in totalitate de noi, iar din acest motiv, el poate fi oricare. Si oricare ar fi nu trebuie sa ne ucidem dorinta ORICARE AR FI EA sau IUBIREA
din suflet. Ea exista si va exista atata timp cat va vrea Dumnezeu.
Negarea sentimentelor sau dorintelor e nu doar inutila, ci si periculoasa
pentru trup si pentru suflet. Trairea sentimentului pana la capat, chiar si in
conditii contrarii, fara pretentii si fara prejudecati, e necesara. Deoarece chiar
si sentimentele au un scop. Un scop ce uneori pe moment, ne scapa!
Vocea inimii nu trebuie niciodata ignorata, vocea ratiunii trebuie sa fie prezenta si ea, arta de a le asculta pe amandoua si de a le armoniza, va fi intotdeauna arta fericirii.
Un exemplu practic? Da...
Atunci cind iubim pe cineva, il iubim chiar daca el e departe, chiar daca
credem ca... nu il vom mai intalni vreodata. Il iubim si atat. Il iubim detasat,
iar viata merge mai departe, cu iubiri, alte iubirii, cu bucurii, diverse
bucurii, cu tristeti, ele fac parte din viata. Intr-o zi fericirea va sti ca lectia
e invatata si ne va darui iubirea. Da, uneori chiar acea iubire “imposibila”
si asta chiar atunci cind parea ca deja e uitata!
Va doresc sa traiti cu toti fericirea.