Poveste de Craciun este o poveste adevarat, o poveste care isi are scena intr un mic spital din capitala, este povestea mea si totodata poveste unor oameni frumosi si puternici care isi poarta durerea cu demnitate. In urma cu doar cateva ore am incheiat ultima sedinta de chimioterapie pe anul 2013 si mi am simtit sufletul plin de iubire si speranta. Iubirea a luat locul durerii, suferintei, neputintei. IUBIRE pentru cei pe care i am pierdut, pentru cei care inca nu au renuntat la lupta, iubire pentru cei / cele care ne fac viata mai usoara, care ne zambesc si sunt alaturi de noi in cel mai incercat moment al vietii noastre. Si …….SPERANTA. Speranta ca anul care vine va aduce cu el vindecarea mea.
Toti avem povesti de viata, dureri, sentimente, greseli, defecte, lucruri sacre. Toti suntem frumosi si valorosi, avem atatea lucruri frumoase de imparatasit, de povestit, de invatat unii de la altii, suntem prieteni, ne am unit ca sa fim mai puternici si sa construim lucruri frumoase, sa ajutam, sa cladim si sa consolidam acea lume frumoasa la care visam, chiar daca uneori facem si alegeri gresite.
Ne plangem de dezamagiri si lipsa iubirii si il acuzam pe Dumnezeu ca e nedrept, dar adevarul este ca ne instrainam unii de altii din ce in ce mai mult uitand sa iubim, sa ne iubim, sa fim oameni. Adevarul este ca in acest mic spital am intalnit oameni care in ciuda durerii provocata de boala, de nepasarea si indiferenta statului, nu se dau in alaturi in a te ajuta, a ti fi alaturi cu trup si suflet, te iubesc neconditionat si nu te judeca, te inteleg. Da, inteleg drama ta pentru ca si ei traiesc aceasta drama. Sunt oameni minunati care nu se multumesc sa fie simpli spectatori pe scena vietii, ei fac posibilul si imposibilul sa te ajute, sa aline durerea bolii, sa fie langa tine cand ai nevoie, si te intampina mereu cu zambetul pe buze.
Nu sunt mai buna ca altii, dar am o calitate pe care am incercat sa o educ de a lungul timpului. Inainte sa nedreptatesc un om, sa ma gandesc ca are proprile lupte de dus. Ca are dureri, neajunsuri si sa nu contribui si eu la tristetea si suferinta lui.
Toti avem probleme in viata, mizerii, deceptii, neimpliniri….si am decazut macar o data din calitatea de om, am gresit sau am pierdut.Toti avem fel de fel de povesti, de defecte si greseli, de rataciri omenesti dar aici nimeni nu se crede indreptatit sa vorbeasca despre altii. Aici nimeni nu are placerea macabra de a se bucura de durerile, suferinta, neputinta, tristetea altora. Aici nimeni nu emite judecati. Da, nimeni nu judeca pe nimeni. Am plans impreuna, am ras impreuna, ne am ascultat dramele, am fost slabi dar si puternici.
De la acesti oameni minunati, care isi poarta visele la vedere, am invatat sa o iau de la capat….cu visuri noi. Am invatat sa lupt pentru viata mea, fiu mai buna si mai curajoasa, mai puternica si mai iubitoare. Am invatat sa indur suferintele in tacere si sa mi plang lacrimile pe ascuns, nu pentru ca nu as avea nevoie de mangaiere, ci pentru ca nu vreau sa i incarc cu suferinta mea pe oamenii care ma iubesc, si pentru ca nu vreau sa le tulbur viata. Si, sa stiti ca pentru a face asta nu e nevoie de putere ci doar de iubire. Este nevoie sa i iubesti pe altii mai mult decat te iubesti pe tine si vei gasi puterea sa i protejezi de suferinte inutile.
Eu am ales sa i protejez pe cei pe care ii iubesc.
Aleg sa cred in povesti frumoase in ciuda uratei povesti pe care o traiesc. Aleg sa scriu cele mai frumoase povesti………..povestile voastre, povestile oamenilor pe care i am cunoscut si mi au facut viata mai usoara si mai frumoasa de a lungul celor doI ani si doua luni petrecuti in spital.
Va multumesc pentru ca existati si faceti parte din viata mea.
Va multumesc pentru ca mi ati ingaduit sa fac parte din viata voastra.
Va iubesc.
Craciun Fericit !
